14 apr. 2015

Recenzie Păpușile - Pufocenzie(11)

La început n-au fost cerul și pământul. La început au fost Dora și Luna.

Aprilie, 2011: Dora – care are 18 ani, cântă într-o trupă rock și se pregătește de bac –o întâlnește într-o noapte pe carismatica și misterioasa Luna. Alter ego, iubită, idol, sau toate la un loc? Povestea lor de dragoste se împarte între aventuri extreme și dorința de a-i face pe cei din jur să le accepte relația, totul sub amenințarea unei profeții vechi de peste zece ani, care s-ar putea adeveri sau nu. O familie cu multe secrete, toate întunecate, și o provocare: Dora va trebui să o iubească pe Luna împotriva tuturor.

August, 2014: O surpriză romantică pentru Luna ia o întorsătură neașteptată și Dora va observa cum lumea pe care o știe, în mijlocul căreia se află iubirea ei, se surpă definitiv.

La început n-au fost cuvântul, Dumnezeu sau întinderea nesfârșită de ape. La început au fost Dora și Luna.

Și totul a pornit de acolo.


Mă gândesc de câteva luni (am terminat-o în decembrie pe la sfârșitul lunii) la o recenzie bună, una
care să cuprindă cartea asta minunată așa cum trebuie. Am scris vreo 11 de atunci, le-am șters pe toate, pentru că niciuna nu atingea așa cum voiam eu cartea, așa ca asta va fi încercarea în care chiar cred, sper să fie o recenzie destul de bună...
Cum spuneam, am citit cartea prin decembrie, de atunci mă tot gândesc la ea, m-a urmărit, m-a făcut să pierd ore de somn (și asta nu numai când o citeam), m-a făcut să vreau să schimb ceva la mine, să fiu mai mult ca Luna, să fiu mai aproape de ”eu-ul” meu adevărat (ăla pe care îl ascund că să îmi pot face și eu un prieten, ca să nu ajung la balamuc și pentru că societatea ar fi prea dură cu cei ca mine). 
Această carte are ceva ce te atinge, și nu ușor, ci bagă un cuțit în tine și te lasă așa, nu e o carte pentru toată lumea, asta e clar. Emoțiile pe care le transmit fetele, Luna și Dora, sunt complexe, relația lor e complexa, ele sunt complexe. Nimic ce ține de ele nu este elementar, într-un fel e un minus, pentru că te face să realizezi că sunt personaje, că tu nu poți decât să aspiri spre a fi așa, să ai o viață atât de imprevizibilă. Dar e ceva peste care pot trece. 
Când am aflat că această carte va fi despre moarte și dragoste am fost putin dezamăgită, de ce? Pentru că m-a făcut să cred că va fi o poveste plictisitoare care repeta același tipar clișeic, cu ideile deja folosite, pentru că să fim serioși sunt multe cărți, filme, melodii despre asta. Totuși m-a surprins într-un mod plăcut. Nu spun că nu au fost clișee, dar am trecut ușor peste ele, nu erau deranjante. Cartea asta are ceva special, ceva care te schimbă puțin. 
La fel ca celelalte cărți ale Cristinei, nu este o lectură pentru oricine, e un roman îndrăzneț, un roman care tratează relația dintr 2 fete, românii nu scriu despre asta, doar suntem un popor credincios, nu? Astfel de relații sunt lucrătură diavolului, nu? 
Îmi place că autoarea a creat și mici imperfecțiuni în relația lor, that she tryed to keep it real, sau mna, cât se putea. Cred că cei mai mulți cititori o apreciază pe Luna, sunt și eu printre ei, e un personaj minunat, așa cum am vrea majoritatea să fim, pentru că ea știe să trăiască, știe să aprecieze. Dora e mai timidă, mai reținută, așa cum ne comportam în societate. Pe lângă faptul că au o relație foarte puternică, eu o mai văd ca relația dintre ”Sine”, ”Eu” și ”Supra-Eu”. Luna e Sinele, necontrolat, cu impulsuri nebune, Supra-Eul e Dora, controlată, timidă, iar Eul este relația lor, se balansează una pe alta, se completează.



„Am luat-o de mână pe Luna și am fugit din bodegă, în înjurăturile babei convinsă acum că nu doar „bărbații e porci”, ci și unele femei, mai ales astea care umblă decoltate și cu blugii rupți în genunchi.”

" La ce mai e buna iubirea, dacă ea nu poate salva pe nimeni de la moarte?
Nu știu.
Dar a fost mișto."


"...Dar nici măcar nu e cel mai înspăimântător lucru, gândul asta ca poți muri  oricând, făcând  lucrurile care deja sunt rutina pentru tine. Cel mai înfricoșător lucru este ca aceia pe care ii iubești nu au venit cu un termen de garanție în alb, pe care-l poți stabili tu, ca sa-i ai mereu  lângă  tine. Au venit cu un termen de garanție ascuns, pe care tu nu-l poți citi, oricâte substanțe colorate ai turna peste el. Un termen pe care nimeni nu-l știe. Gândul înspăimântător este nu ca tu poți muri oricând, ci ca ei pot muri oricând. "


Sunt multe citate foarte frumoase, însă ar trebui să vă las să trageți cu ochiul la prea mult din carte, fiind foarte lungi.


Notă:




Îi mulțumesc Cristinei pentru carte și îmi pare rău că a durat atât.

Vă țuc!






Read More

12 apr. 2015

Castigatorul concursului!!!

Oh, și cât urăsc să nu pun câștigătorii la timp... 

Scuze, scuze, scuze, scuze, scuze, scuze, scuze,  scuze, scuze, scuze,  scuze,  scuze,  scuze,  scuze, scuze, scuze, scuze, scuze, scuze, scuze, scuze,  scuze, scuze, scuze,  scuze,  scuze,  scuze,  scuze, scuze, scuze, scuze, scuze, scuze, scuze, scuze,  scuze, scuze, scuze,  scuze,  scuze,  scuze,  scuze, scuze, scuze, scuze, scuze, scuze, scuze, scuze,  scuze, scuze, scuze,  scuze,  scuze,  scuze,  scuze, scuze, scuze, scuze, scuze, scuze, scuze, scuze,  scuze, scuze, scuze,  scuze,  scuze,  scuze,  scuze, scuze, scuze, scuze, scuze, scuze, scuze, scuze,  scuze, scuze, scuze,  scuze,  scuze,  scuze,  scuze, scuze, scuze, scuze, scuze, scuze, scuze, scuze,  scuze, scuze, scuze,  scuze,  scuze,  scuze,  scuze, scuze, scuze, scuze, scuze, scuze, scuze, scuze,  scuze, scuze, scuze,  scuze,  scuze,  scuze,  scuze, scuze, scuze, scuze, scuze, scuze, scuze, scuze,  scuze, scuze, scuze,  scuze,  scuze,  scuze,  scuze, scuze, scuze, scuze, scuze, scuze, scuze, scuze,  scuze, scuze, scuze,  scuze,  scuze,  scuze,  scuze, scuze, scuze, scuze, scuze, scuze, scuze, scuze,  scuze, scuze, scuze,  scuze,  scuze,  scuze,  scuze.

Din păcate nu mulți au participat, dar asta e... Promit să vin cu concursuri și mai interesante!

Și câștigătorul este!!!!!! *sunete de tobă*




Andra Raluk, felicitări!!!

Ai 3 zile să dai un e-mail cu datele tale la adresa: pufulet002 @ yahoo . com

Am să organizez curând un concurs, fiți pe faza!

Vă țuc!

Read More