Am ceva timp de când nu am mai scris o recenzie... pff, să vedem cum o fac pe aceasta, căci mi-e cam greu să exprim ce s-a întâmplat cât timp am citit cartea aceasta.

Charlie este unul dintre personajele care te fac sa vezi lumea altfel, să înțelegi mai mult din ea. Exista un Charlie prost și un Charlie genial, căci fiecare dintre noi este locuit, probabil, de un prost și de un geniu. De aceea „efectul Gordon-Algernon“ despre care scrie inteligentul Charlie ne privește, într-un fel, pe toți.
Ciudat este însă că marile adevăruri ale cărții le spune, în felul lui candid, Charlie cel prost.
De pilda că e bine să ai prieteni. Și că e ușor să ai prieteni dacă lași lumea să râdă de tine.
Algernon şi omul Charlie vor trăi, fiecare în felul său, excepționalul situației de a vedea lumea printr-un alt coeficient de inteligenţă, suportând consecinţele nebănuite ale noii stări de fapt. O carte provocatoare şi emoţionantă, care pledează pentru supremaţia sufletului în faţa minţii, oricât de remarcabilă ar fi aceasta din urmă.
Algernon şi omul Charlie vor trăi, fiecare în felul său, excepționalul situației de a vedea lumea printr-un alt coeficient de inteligenţă, suportând consecinţele nebănuite ale noii stări de fapt. O carte provocatoare şi emoţionantă, care pledează pentru supremaţia sufletului în faţa minţii, oricât de remarcabilă ar fi aceasta din urmă.
Încetul cu încetul amintirile îi revin, descoperind mai multe despre viața lui. E nefericit acum când știe atâtea lucruri, e nefericit că toți cei pe care îi considera deștepți nu sunt decât niște oameni proști, e nefericit acum când nu mai are de ce să se bucure.
Acest roman m-a uimit, sincer nu mă așteptam să fie cine știe ce... dar a fost.
Diferența dintre Charlie cel prost (IQ: 68) și Charlie cel deștept, nu constă doar în coeficientul IQ triplat, ci și în modul de-a trăi. La început un debil prietenos, cu o încredere deplină în oameni, Charlie devine din ce în ce mai suspicios și singur, un geniu respins, cu un IQ ridicat însă cu o inteligență emoțională slabă.
Aici cred că autorul a arătat diferența dintre ignoranța care i-a adus fericire adultului întârziat și cunoașterea care la făcut pe Charlie singuratic și neintegrat. Inteligența pe care a primit-o la transformat într-un experiment, unul care după spusele oamenilor, nu avea o viață, era un nimic înainte, ceea ce l-a înfuriat și mai tare pe protagonist
Pot spune că înainte să citesc cartea mi-aș fi dorit să fiu și eu un geniu, dar acum am dubiile mele. Cu cât cunoști mai mult, îți dai seama cum funcționează de fapt lucrurile și devii nefericit pentru că tot ce știai înainte era doar o minciună.
Dacă vă place cum sună până acum, o să vă placă și continuarea romanului.
Recomand cartea!
Notă:
din 5
“Orice om cu judecată îşi va aminti că tulburarea vederii este de două feluri şi are două cauze, fie intrarea din lumină în întuneric, fie ieşirea de la întuneric la lumină, ceea ce este tot atît de adevărat pentru ochiul minţii ca şi pentru ochiul trupului; iar cel care-şi aminteşte acest lucru cînd observă pe cineva a cărui vedere este nesigură şi slabă nu se va grăbi să rîdă de el; se va întreba mai întîi dacă are suflet omenesc a ieşit dintr-o viaţă mai luminoasă şi nu poate vedea bine pentru că este neobişnuit cu întunericul, sau dacă este orbit de lumina cea mare în care a ieşit din întuneric. Şi va socoti că cel din urmă este fericit în starea în care se află, şi-l va compătimi pe celălalt; sau, dacă-i vine să rîdă de sufletul care vine de jos la lumină, va fi mai îndreptăţit s-o facă decît să rîdă de cel care se înapoiază de la lumină în peştera.” Platon
”O mai aud și acum. Dar poate că scăpasem. Poate că spaima și greața nu mai erau un ocean în care să mă înec, ci doar un ochi de apa în care se reflecta trecutul alături de prezent. Eram oare liber?”
”Viața este doar o cutie cu labirinturi.”
”Nu e întru totul adevărat”, am zis, calm. “Dar am învăţat că inteligenţa singură nu face două parale. Aici, în universitatea voastră, inteligenţa, educaţia, cunoaşterea au devenit idolii importanţi. Dar ştiu bine că toţi aţi pierdut din vedere un lucru: inteligenţa şi educaţia care n-au fost temperate de afecţiunea umană nu fac nici cît o ceapă degerată.”

”Dar am să-ţi spun altceva, Charlie.” M-am ridicat şi m-am retras din faţa oglinzii. “Nu sînt prietenul tău. Sînt duşmanul tău! N-o să renunţ la inteligența mea fără luptă. Nu mă pot întoarce în peştera aceea. Eu nu mai am unde să mă duc acum, Charlie. Aşadar, nu te apropia. Rămâi în inconștientul meu, unde ţi-e locul, şi nu te mai ţine după mine. Nu voi renunţa — indiferent de ceea ce cred ceilalţi. Oricît de singur aş fi. Voi păstra ce mi-au dat ei şi voi face lucruri mari pentru lume şi pentru oameni ca tine.”
Recomand cartea omului care vrea să privească prin ochi diferiți ai aceleași persoane.
Ce carte va impresionat vara asta?
V-am tucat
!
Și eu am cartea aceasta, însă nu am citit-o încă. Frumoasă „pufocenzie”! :D
RăspundețiȘtergereAm auzit numai lucruri bune despre aceasta carte si imi place mult pufocenzia ta. O sa trec cartea pe lista to read. Te pup :*
RăspundețiȘtergereSincer nu am citit nimic în vara aceasta,mi-au plăcut citatele!
RăspundețiȘtergereO duminică frumoasă îți doresc!
Pupici.
O frumoasa recenzie, chiar m-ai facut curioasa, of..vara asta spre rusinea mea nu am mai citit nimic..trebuie sa ma pun pe citit. Pupici!
RăspundețiȘtergereFlori pentru Algernon este una dintre cartile mele preferate. M-a emotionat extraordinar si mi-a dat atat de multe de gandit.
RăspundețiȘtergereFrumoasă Puforecenzie, îmi place mult cum ai prezentat cartea. Vreau să pun şi eu lăbuţa pe ea, sună bine.
RăspundețiȘtergereAm aceasta carte in wishlist-ul meu, insa nu stiu cand voi reusi sa o citesc. Frumoasa recenzie :D
RăspundețiȘtergereSa publicat, sau ma repet? :))
RăspundețiȘtergereAm vazut filmul "Charly" din 1968 facut dupa aceata carte si pe cel din 2000, cu titlul cartii dar doar varianta Tv. CAnd te plictisesti de carte....... :))
ps. nu plec in vacanta azi, am doar treaba, ceva de rezolvat. astept mail:))
pupici !
O recenzie foarte frumoasă! Pusesem de mult ochii pe această carte, de când am citit o recenzie pe un alt blog. Tot am văzut-o prin librării, dar nu știu de ce nu m-am încumetat să mi-o cumpăr până acum. Oricum, se află pe lista de cărți pe care trebuie să mi le cumpăr neapărat. :)
RăspundețiȘtergereAm cartea asta pe lista de MUST READ de atâta timp... și ce recenzie frumoasă găsesc aici. Trebuie să mi-o pun în tolba cu cărți cât mai repede! Pwp
RăspundețiȘtergereMaria Laura, sa o citesti, cat mai rapid!
RăspundețiȘtergereLupu Diana, multumesc! Asa sa faci.
*ELENA*, mai este inca timp pentru o carte ;).
ella fairytale, multumesc!
Strumphy, multumesc, sa imi spui daca ti-a placut.
Malina M, multumesc!
Minnie Max, am auzit si eu de film, ma gandeam sa il vad cat mai curand. Ok, o sa iti trimit!
Andreea, sper sa o cumperi cat mai curand, multumesc!
Ilinca Spring, asa sa faci!
Va tuc pe toti!
Vara asta, o zic cu rusine, nu prea am citit, acum am inceput sa citesc o carte si mai am i lista lunga:D
RăspundețiȘtergereNu am auzit prea multe despre carte ,dar nu stiu cum faci tu intotdeauna sa ma convingi sa citesc o carte:)) Recenzia e geniala,pardon pufocenzia :D See ya ! >:D<
RăspundețiȘtergereVoiam de mult timp cartea asta. M-ai convins sa o cumpar :))
RăspundețiȘtergeream terminat ieri cartea si sunt putin coplesita . Nu reusesc sa ma decid dc mi-a placut foarte mult sau doar m-a impresionat prin tristetea unor epidoade, daca exista o semnificatie in spatele fiecarei intamplari si asa mai departe.
RăspundețiȘtergereInteresanta carte
RăspundețiȘtergereDupă copertă nu aș cumpăra cartea, dar dacă mă iau după părerea ta ar merita! Mai am o carte din colecția asta și abia aștept să o citesc.
RăspundețiȘtergereAm aflat de cartea asta de la profa mea de engleză și mi s-a părut atât de faină ideea încât n-am putut să nu fac rost de carte. E un roman superb, am fost la fel de impresionată de povestea lui Charlie, deși mi-aș fi dorit un final mai puțin trist (și totuși, alt final nu cred că s-ar fi potrivit cărții...)
RăspundețiȘtergereCitind puforecenzia, mi-am amintit de best seller-ul lui Martin Page, "Comment je suis devenu stupide" ,care, drept sa spun, nu mi-a placut, dar am zis sa mai dau o sansa genului acesta de carte si cred ca "Flori pentru Algernon" e exact ce-mi trebuie ca sa-mi schimb parerea :D
RăspundețiȘtergeren-am citit inca cartea dar pare interesanta. frumoasa recenzie
RăspundețiȘtergereFoarte interesant,in sfarsit o carte cu un subiect diferit de tot ceea ce se promoveaza in blogosfera in general.O pun pe must read list :D
RăspundețiȘtergereeste prima oara cand citesc o recenzie a acestei carti
RăspundețiȘtergereeste foarte interesanta, o sa o adaug si eu pe lista mea de carti pe care vreau sa le citesc
Am vazut de nenumarate ori cartea asta. Singurul motiv pentru care nu m-am interesat de ea este acela ca deja am multe carti ce trebuie citite, deci nu vreau sa mai adaug inca una, momentan. Si am avut dreptate. Cartea asta pare interesanta si m-a facut curioasa, mai ales modul in care Charlie se schimba.
RăspundețiȘtergereTrebuie sa recunosc ca asta e prima data cand aud de cartea aceasta. Am impresia ca e mai mult de cat o carte, un fel de amprenta. Imi place subiectul si, daca a meritat nota 5 inseamna ca merita cu adevarat. De citate ce sa mai zic...sunt pur si simplu geniale.
RăspundețiȘtergereEu am fost nevoita sa citesc cartea asta in primul an de faculta- pentru cursul de psihologie, alaturi de alte 2 carti, Nu au fost chiar pe placul meu- prefer alt gen de carti. Ai facut o recenzie frumoasa
RăspundețiȘtergereN-am citit cartea, dar, in schimb, am vazut filmul la ora de engleza cu profa. A fost destul de emotionant, cateva colege deja incepusera sa planga. Ma gandeam sa citesc si cartea, dar nu stiu. Daca se va ivi vreodata ocazia, o s-o fac, daca nu, asta e.
RăspundețiȘtergereRevin cu un comentariu aici, pentru că DOAMNE, M-AI FĂCUT SĂ CITESC CARTEA! și ce mai carte! Dumnezeule, a fost genială! Mulțumesc, Pufuleț, că mi-ai arătat ce am pierdut! Îți rămân super-datoare!
RăspundețiȘtergereIn primul rand, recenzia ta m-a facut sa imi doresc tare mult sa pun mana pe aceasta carte!! E ciudatica-imi place. In cel de-al doilea rand, o carte preferata a verii a fost Alegerea de Kiera Cass-chiar m-a surprins placut, acum astept cu nerabdare volumul 2! :((
RăspundețiȘtergereSpre rusinea mea, n-am auzit de aceasta carte pana acum. Ma bucur ca am dat de blogul tau!
RăspundețiȘtergereTema acestei carti imi aminteste de "Pe cand eram o opera de arta", o carte cu morala care mi-a placut foarte mult. Aceasta cred ca o sa-mi placa si mai mult!
Multumesc pentru recenzie!
Drăguță recenzia, n-am mai auzit de carte până acum. Mi-au plăcut, în special, citatele. O trec pe listă! Te-am pupat!
ȘtergereFlori pentru Algernon este una dintre cărțile mele preferate care pot să spun că m-a și schimbat! Ai subliniat foarte bine ceea ce a vrut să spună autorul.
RăspundețiȘtergereOf, sunt așa de mulți pufuleți aici încât mi-ai făcut poftă! :(
Interesanta cartea.O voi pune pe lista de must read
RăspundețiȘtergereHeii. Cartea asta ne-a fost adusă la liceu... este cumva cea în care este scris greșit gramatical?
RăspundețiȘtergereOricum, nu mi-am cumpărat-o atunci, însă cred că o s-o împrumut, pare interesantă. Îmi plac mai ales citatele. :D