Pufocenzie(5) - Recenzie Sub aceeași stea de John Green

Hei, ce mai faceți? Nu ne-am mai citit de mult... dar mă bucur că am revenit! 

Fără suferinţă, cum am putea şti ce e bucuria?

Îşi vor aminti oamenii de mine? Ce sens are viaţa mea? Ce vreau să las în urmă?

Deşi un medicament miraculos i-a prelungit viaţa, Hazel Grace Lancaster, în vârstă de 16 ani, are impresia că de când se ştie a fost „în fază terminală".

Însă atunci când fermecătorul Augustus Waters, suferind şi el de aceeaşi boală cumplită, apare la întâlnirile unui grup de suport unde merge Hazel, povestea fetei va fi complet rescrisă.

Spirite înrudite, împărţind acelaşi farmec şi acelaşi simţ al umorului, Hazel şi Gus încep o cursă contra cronometru în care învaţă ce înseamnă să iubeşti.

„Sub aceeaşi stea este un amestec de melancolie, duioşie, înţelepciune şi umor.” - The New York Times

"Povestea de iubire dintre Hazel şi Augustus este cu atât mai reală, cu cât este condamnată încă de la început. Curajul şi seninătatea de care dau dovadă sunt o lecţie de viaţă dintre cele mai impresionante. "- Entertainment Weekly

    
     Cred că știți cu toții subiectul acestei cărți (normal că-l știți)! 

     Hazel Grace Lancaster este o tânără de 16 ani diagnosticată cu cancer tiroidian în faza terminală. Ea îl întâlnește pe Augustus Waters în vârstă de 17 ani -un băiat care a scăpat de cancer- la  un grup de sprijin pentru copii/tineri cu această boală. Cei doi se îndrăgostesc și rămân împreună depășind orice obstacol și... ei bine, nu... nu e genul ăla de poveste, dar nu spun mai mult. Hazel Grace Lancaster și Augustus Gus Waters sunt doi tineri inteligenți, extrem de maturi, amuzanți, luptători și încântători sau așa zic toți .

    Am fost curioasă de ce toată lumea iubește cartea asta, ce e așa special la cartea asta de e ridicată în slavi de parcă e cea mai bună carte a secolului.

     Ei bine, mi-a plăcut, dar în niciun caz nu mi s-a părut o capodoperă a literaturii moderne, cum consideră unii... O capodoperă nu numai că trece proba timpului e este apreciată de generații și generații, dar are ceva nou, special, ceva ce reușește să rămână cu tine mult timp, care îți schimbă percepția și îți împrăștie gândurile pe pereți, lucruri care nu s-au întâmplat. E doar o poveste să lovească la corason.

      Cred că foarte mult mi-au plăcut metaforele. E adevărat, majoritatea adolescenților nu vorbesc așa, dar sunt mulți adolescenți profunzi care gândesc mai mult decât crede profa lor de mate.  Boala le-a îndreptat atenția spre interior și i-a făcut mai puternici și nu-și permit să reprime micile plăceri.

      Recunosc că nu am stors nicio lacrimă și mi-ar fi plăcut ca SPOILER SPOILER SPOILER!!!!! Hazel să fie mai preocupată de ”acea moarte” (ca să nu fie sopilerul spoiler total), aș fi vrut să-i pese mai mult, a fost prea rece din punctul meu de vedere S-A GĂTAT SPOILER-UL!!!! 

     După toate astea pot să spun că mi-a plăcut, adică a fost ok, nu zic că a fost extraordinară sau ceva, nu, nu nu nu.

Notă:

din 5

„Lumea nu e o fabrică de împlinit dorinţe.”

„Unii dintre turişti consideră Amsterdamul ca fiind oraşul păcatului, dar, în realitate, e oraşul libertăţii. Iar în libertate, cei mai mulţi oameni descoperă păcatul.”

“Unele infinităţi sunt mai mari decât alte infinităţi.”

„Dar, Van Houten: semnele pe care le lasă oamenii sunt mult prea adesea cicatrici.”

„Gândurile mele sunt stele pe care nu le pot aduna în constelaţii.”

Mi-a fost tare dor de voi, și scuze că am lipsit da a fost examenul și a trebuit să ma concentrez!

V-am tucat pufuleților!!!

Apropo pregătesc și eu o chestie de genul In my mail box.